Oportunitatea de a contribui la educația generațiilor viitoare

Dragi părinți,

Simt să vă scriu, pentru că sărbătorim Ziua Educației Juridice, și este un prilej să spunem, cu o singură voce, cât de important este să oferim acest tip de educație copiilor noștri.

Ca mamă, simt că fiecare clipă petrecută alături de copilul meu este un pas pe calea formării lui ca adult. Pe lângă iubirea pe care i-o ofer, gândul îmi zboară la viitorul său, la lumea pe care o va moșteni și la cum se va adapta în această societate. Pe măsură ce copiii noștri cresc, ei vor purta temelia solidă a cunoașterii, a valorilor și a principiilor pe care noi, părinții, le-am insuflat.

Prin Legisman, am creat o punte între lumea vastă și complicată a legilor și inimile pure ale copiilor noștri. Legisman este mai mult decât un personaj. El este un ghid care îi însoțește pe cei mici în călătoria lor spre a deveni adulți informați, conștienți de drepturile, de obligațiile și de responsabilitățile lor. Adulți capabili să își creeze viața pe care o doresc.

Vă invit, alături de copiii voștri, în această călătorie minunată! Împreună îi putem sprijini să descopere și să îmbrățișeze lumea plini de curaj, de înțelegere și de compasiune. Cu iubire, putem oferi generației următoare nu doar cunoștințe, ci și inimi și minți deschise pentru o lume mai bună!

Dragi profesori,

Alături de noi, părinții, vă aflați în prima linie, modelând cu măiestrie și cu dedicare mințile și inimile tinerelor generații. Din rolurile mele de mamă și de avocat, am resimțit dorința de a contribui la profesia dumneavoastră.

Cu mare bucurie,

am răspuns invitației colegilor de la JURIDICE.ro de a vorbi despre Învață cu Legisman. Dacă sunteți curioși, vă invităm și pe voi să aflați cum a pornit la drum Legisman și să descoperiți principiile și valorile pe care acesta le promovează.

Optimized by Optimole
Scroll to Top