Trei perspective asupra dezvoltării morale
Bianca Opriș
Avocată, autoare, fondatoare ALED
www.biancaopris.ro
Cum ajung copiii să înțeleagă ce este bine și ce este greșit? De ce unele reguli devin pentru ei firești, iar altele par lipsite de sens? În școli, vorbim adesea despre comportamente, disciplină sau respectarea normelor, dar în spatele tuturor acestor aspecte se află o întrebare fundamentală: cum se formează moralitatea copiilor și cum învață ei să se raporteze la reguli în mod responsabil?
Psihologia dezvoltării oferă câteva perspective solide asupra acestui proces. Trei dintre ele — cele formulate de Lawrence Kohlberg, Carol Gilligan și Jonathan Haidt — sunt astăzi repere importante în înțelegerea modului în care copiii construiesc sensuri morale, emoționale și sociale.
Această înțelegere este esențială nu doar pentru climatul educațional în general, ci și pentru introducerea unor teme precum educația juridică, care își găsește sensul abia atunci când copilul înțelege logica internă a regulilor.
Kohlberg – moralitatea, ca evoluție a raționamentului
Lawrence Kohlberg este considerat fondatorul psihologiei moderne a moralității. El își construiește teoria pornind de la lucrările lui Jean Piaget, care a observat diferența dintre moralitatea heteronomă (reguli impuse de adult, percepute ca fixe) și moralitatea autonomă (copilul înțelege intențiile și poate negocia regulile).
Kohlberg duce această viziune mai departe și propune ideea că gândirea morală se dezvoltă treptat, pe măsură ce copilul trece de la o înțelegere simplă a binelui (centrată pe consecințe) la o înțelegere complexă, bazată pe norme, principii și drepturi.
În modelul lui, copilul mic evită răul pentru a nu fi pedepsit, copilul mai mare caută aprobarea adulților și a grupului, iar adolescentul începe să își construiască propriile principii morale. Contribuția lui Kohlberg este esențială: el arată că moralitatea nu este o abilitate fixă, ci un proces intelectual în formare.
Totuși, modelul său lasă în plan secund zona afectivă și relațională, care în viața reală are un rol major.
Gilligan – moralitatea, ca grijă și responsabilitate
În anii ’80, Carol Gilligan a propus un alt mod de a privi moralitatea. Ea observă că deciziile morale sunt influențate profund de relațiile dintre oameni și de responsabilitatea pe care o simțim față de ceilalți. Gilligan numește această abordare etica grijii.
În locul focusului strict pe „ce spune regula”, copilul se întreabă „cum îi afectează asta pe cei din jur?”. Empatia, cooperarea și atenția la nevoile celuilalt devin părți esențiale ale dezvoltării morale. Pentru ciclul primar, această perspectivă este extrem de relevantă. Copiii răspund cu sensibilitate la atmosfera de grup: la modul în care sunt ascultați, integrați, sprijiniți.
În acest cadru, moralitatea nu este un set de norme, ci o formă de a fi împreună.
Haidt – moralitatea pornește din emoție și intuiție
Jonathan Haidt mută discuția într-o direcție surprinzător de practică. El afirmă că reacțiile morale sunt, în primul rând, intuitive și emoționale, nu rezultatul unui raționament îndelungat.
Un copil simte că o situație este nedreaptă înainte de a putea explica de ce. Întâi apare emoția — indignare, empatie, revoltă —, iar abia apoi vine justificarea rațională.
Metafora lui Haidt, „elefantul și călărețul”, ilustrează perfect această idee: elefantul este impulsul moral inițial; călărețul este rațiunea care încearcă să pună în cuvinte ceea ce elefantul a simțit deja.
În școală, această perspectivă explică de ce copiii învață moralitatea mai eficient din experiențe trăite, discuții sincere, povești și contexte emoționale stabile decât din definiții abstracte sau reguli impuse.
O imagine de ansamblu
Privite împreună, cele trei perspective nu se exclud, ci se completează:
- Kohlberg explică cum evoluează gândirea morală;
- Gilligan arată că moralitatea se construiește în relație și grijă;
- Haidt demonstrează că reacția morală pornește din emoție și intuiție.
Împreună, ele oferă un cadru modern și echilibrat pentru înțelegerea copilului — un cadru care nu reduce moralitatea la conformare sau la reguli, ci o privește în toată complexitatea ei: cu rațiune, emoție, relație și experiență.
Concluzie
Moralitatea nu este un comportament învățat în câteva lecții, ci o construcție zilnică, formată în interacțiunile dintre copii și adulți. Triada Kohlberg – Gilligan – Haidt ne arată că un copil devine moral atunci când înțelege sensul unei situații, simte impactul asupra celuilalt și are spațiu să reflecteze, să repare și să învețe în relație.
Educația morală nu este doar o chestiune de reguli sau argumente. Este, mai ales, o experiență trăită în comunitate.
Iar în acest sens, educația juridică devine o completare firească a educației morale: îi ajută pe copii să înțeleagă nu doar ce este o regulă, ci de ce există, cum protejează și cum contribuie la viața lor împreună. Atunci când sensul regulilor este trăit și înțeles încă de la început, legea încetează să mai fie o constrângere și devine o formă de responsabilitate.
Copiii răspund cu sensibilitate la atmosfera de grup: la modul în care sunt ascultați, integrați, sprijiniți. În acest cadru, moralitatea nu este un set de norme, ci o formă de a fi împreună.
Revista Psychologies Februarie 2025
